Interviurile pentru șefia DIICOT s-au încheiat. Ce au declarat cei doi candidați, după discuțiile cu Toader

Interviurile pentru șefia DIICOT s-au încheiat. Ce au declarat cei doi candidați, după discuțiile cu Toader
Publicat: 11/05/2018, 13:27
Actualizat: 25/03/2019, 20:51

UPDATE Daniel Horodniceanu este actualul procuror șef al Direcției, iar Bănilă este procuror al Parchetului Tribunalului Bacău. Felix Bănilă a candidat și pentru un post în CSM.

„Interviul a decurs bine. Mi-a plăcut foarte mult că au citit proiectul de management, au pus întrebări foarte bune, pertinente, cred că am răspuns corect, o să vedem pe 14. Au fost mai multe întrebări, nu al putea să precizez acum, vechimea dosarelor, stocurile de dosare aflate pe rol, cum le putem rezolva prin măsuri manageriale. Cert e că e foarte important de știut cum vom putea duce structura într-o zonă mai sigură și din acest punct de vedere. Cum vom apăra drepturile și libertățile fundamentale ale persoanelor, victimelor, persoanelor cercetate”, a declarat actualul șef DIICOT.

Daniel Horodniceanu a precizat că nu a discutat cu ministrul Justiției despre dosarele privind SIPA sau Black Cube, discuțiile desfășurându-se doar la modul general.

„Interviul a decurs în condiții de normaliate. Așteptăm cu toții opinia și nominalizarea pe care o va face domnul ministru luni. Nu am ce să comentez până la momentul numirii”, a declarat, pentru agenția de presă MEDIAFAX, Felix Bănilă.

Rezultatul va fi anunțat în 14 mai, în condițiile în care mandatul lui Daniel Horodniceanu se încheie pe 19 mai.

Știrea inițială. Cei doi candidați la postul de procuror-șef al DIICOT susțin vineri interviul cu ministrul Justiției, începând cu ora 10.00, Toader precizând că se aștepta la mai mulți candidați. Procurorii Daniel Horodniceanu și Felix Bănilă s-au înscris în cursa pentru șefia DIICOT.

„Așteptam mai mulți candidați pentru șefia DIICOT! La MJ, interviul se va desfășura pe data de 11.05.2018, începând cu orele 10.00 !”, a scris, pe pagina sa de Facebook, Tudorel Toader.

Pentru șefia DIICOT și-au depus candidatura procurorii Daniel Horodniceanu și Felix Bănilă.

Daniel Horodniceanu este actualul procuror șef al Direcției, iar Bănilă este procuror al Parchetului Tribunalului Bacău. Felix Bănilă a candidat și pentru un post în CSM.

„Ideea de a candida la acest post mi-a dat-o un coleg de-al dumneavoastră, din presă, dar oricum voiam să merg spre București cu serviciul. Mâine (marți – n.r.) se vor afișa candidaturile. Nu știu cine va mai candida pentru acest post. Așa că, deocamdată, consider că e prematur să vorbesc despre ce voi face dacă voi ajunge pe funcția aceasta. După cum vă spuneam, am un proiect, dar proiectul este teoretic. Trebuie să văd mai întâi ce este acolo și după aceea te gândești la ce poți schimba. Când te lovești de o structură în care nu ai activat până acum, e dificil să spui dinainte ce vei face”, a susținut, luni, Felix Băcilă.

Luni a fost ultima zi în care procurorii au putut depune cereri de înscriere la selecția organizată de Ministerul Justiției pentru funcția de procuror șef al DIICOT.

Rezultatul va fi anunțat în 14 mai, în condițiile în care mandatul lui Daniel Horodniceanu se încheie pe 19 mai.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Ce spune Adrian Năstase despre Călin Georgescu: Ideile lui sunt asemănătoare cu cele de acum...
Dorian Popa a fost condamnat! Ce pedeapsă a primit artistul în dosarul în care este...
FOTO. Milionarul se însoară cu nepoata fostei soții. Cum arată femeia care i-a luat mințile
Românii fac haz de necaz, după rezultatele din primul tur al alegerilor: „Marcele, găsește-ți diploma...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Ștefan Mandachi își cere scuze după ce l-a susținut și votat pe Călin Georgescu: „Am...
Călin Georgescu spune că sucurile conțin „nanocipuri care intră în tine ca într-un laptop”
Ce vrea să desființeze Călin Georgescu, dacă ajunge președintele României: „Este umilitor pentru naţiunea română!”
Cu ce se ocupă, de fapt, Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu: „Asta mi-a zis...
Ce scrie "The Times" despre victoria lui Călin Georgescu în primul tur al alegerilor prezidenţiale....
Cine l-a votat pe Călin Georgescu? Profilul alegătorilor realizat de INSCOP Research
Tinerii protestează în București și în alte orașe din țară! Ce mesaje au transmis manifestanții:...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Ce mașină a mai primit David Popovici? Printre cele mai fiabile branduri de pe piață...
Ce spune presa britanică despre victoria lui Călin Georgescu în primul tur al alegerilor: „A...
A fost pornit cel mai important proiect de FUZIUNE al secolului!
Taxă pentru cei care au deja permis auto. Statul a greșit, șoferii sunt puși la...
Armata obligatorie în România. Călin Georgescu provoacă o undă de șoc
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
VIDEO Este Jador copilul preferat al mamei sale? Artistul mai are încă trei frați! "Eu...
Dorian Popa, condamnat la închisoare! Instanța a emis decizia finală
BANCUL ZILEI. Bulă începe să presteze ca gigolo. Pune preţurile pe uşa locuinţei: - Pe...
SUA anunță una dintre cele mai mari investiții în producția internă de cipuri